Vuvuzela Time

Singurul meci cap-coada pe care l-am urmarit ieri (la primul eram la servici,la al doilea m-a cucerit toropeala) a fost Italia - Paraguay.
In ciuda carcotasilor si vorbelor aruncate de jucatorii paraguaieni: "Va promit ca pe Italia o sa o invingem!" Roque Santa Cruz, italienii s-au prezentat onorabil in derby-ul grupei,chiar daca luciul aurului din 2006 nu mai straluceste atat de vizibil.
Lippi,antrenorul campioanei mondiale actuale, a fortat putin tactic asezarea in teren a azzurilor,costrans poate de gurile rele din federatie sau din nevoia de a se adapta timpurilor noi, deschizand cu un 4-2-3-1 tipic fotbalului modern, care impune calitate atletica dar si orientare ofensiva (vezi Germania si FC Bayern München care exceleaza in stilul acesta cu doi mijlocasi defensivi in fata apararii de unde pleaca pasele).Nu prea le-a mers insa italienilor si asta datorita pressingului disciplinat din centrul terenului al sud-americanilor,grupati modest dar efectiv in 4-4-2-ul clasic,dar si lipsei de inteligenta si clarviziune a inchizatorilor squadrei care regurgeau cat mai disperati la mingi lungi aruncate inspre Gilardino,in speranta vreunui miracol.La schimbul acesta de croseuri aeriene din prima repriza s-a remarcat insa poate singurul atuu al Paraguayului, suprematia vizibila si necontestata la mingile pe sus, care ii lasa pe italieni sa arate ca o echipa asiatica in fata Danemarcei sau Suediei.Prin urmare nu este de mirare ca datorita unei faze fixe,care impune finalizare prin lovitura de cap,Paraguay inscrie printr-un fundas,lasand in pauza o echipa italiana plouata la proriu si la figurat.
Repriza secunda incepe cu semnul intrebarii datorat lipsei lui Buffon,care este schimbat din motive de sanatate cu portarul secund,care la randul lui va prinde insa o seara linistita,paraguayenii nereusind sa construiasca o amenintare serioasa inspre poarta lui pe tot decursul celei de-a doua reprize.Se joaca aprig,in furie,insa numai dinspre partea italienilor,se joaca mult la centrul terenului si in fata zidului inca impenetrabil sud-american,insa pasa decisiva,pasa ucigatoare a unui Andrea Pirlo lipseste,totul fiind previzibil,invariabil,cam ruginit in miscare,putin in diagonala la intalnire,putin.
Mult este norocul italienilor,Fortuna le surade ca in vremurile bune din 2006, si portarul paraguayan zboara dupa o lovitura de colt ineficient si bezmetec pe sub minge,aidoma unui anume Florin Prunea in vremurile lui "bune", astfel ca De Rossi nu trebuie decat sa stea si sa lase mingea sa ricoseze din el in poarta.Egal!
Italienii vor mai mult,schimba sistemul,cam tarziu,zic eu,Camoranessi si DiNatale,noi intrati intr-un clasic 4-4-2 acum ,chiar daca au cateva actiuni remarcabile,le lipseste increderea oarba a coechipierilorm,drumurile studiate pe care trebuie sa le stii si in somn,le lipsete rutina din noua echipa a lui Lippi.
Sud-americanii raman astfel cu titlul de castigator al suprematiei aeriene si cu un punct datorat mai mult neputintei azzurilor decat valorii lor.
1 la 1! Marcello Lippi,vulpea,stie da semnificatia acestui punct ,fiecarui punct,chiar daca presa il va infiera,urmeaza un meci capital si extrem de greu cu slovacii.Aurul de pe pocalul din 2006 inca mai luceste,putin,dar inca.

Eu pariez intr-o scanteie de nebuie sau de genialitate pe o victorie a nord-coreenilor astazi cu Brazilia si inchei cu gandul la vorbele lui Hagi din 98` ultimul campionat mondial la care Romania a luat parte:
"Ar trebui sa ne faceti statuie,ba!"

Regrete

Închid toate apusurile în monocromatic
mut
betonat
rânjet
de rating
Toate formele le transform
în estetica
ciocanului pneumatic
Si toata muzica
ah,muzica
mai surda ca Troia la Delfi
doar scrâsnet de carne pe carne
pe timp
coagulat vulcanic
Fara dragoste
Fara dragoste
Fara dragoste
ce cosmar!

"Lacătele din noi se deschid cu o lacrimă." Octavian Paler 2 iulie 1926- 7 mai 2007

RIDZI!

Normal ca nu iei in considerare 600 de mii de euro,cand firma ta a "obtinut" prin metode specifice ciocoilor corupti un proiect de constructie a unei telecabine pana la Parângul de 80 de milioane ( ! ) de euro.Cabina teleferica care se construieste in America si Germania pentru maxim 20 de milioane. Restul, banutii de buzunar ai familiei gorjene Ritzi, banutii munciti cu sudoare si sacrificii de milioane de români care greu pun o paine pe masa in fiecare zi pentru ca nu au efectiv de unde.
Asta este "traitul bine" din parolele voastre!

Menthol cigarettes from Teheran

fancy sparks you call
post-modernism
so many directions chosen
by well formed Artemis legs
wearing french lingerie
the electricity
poisons us with the speed of a century
well fucking done,
ma petite folie!
i´m losing grind
in neverending summers
by 45 degrees
Che will be so proud
if he ain´t rotting


“You can never have a revolution in order to establish a democracy. You must have a democracy in order to have a revolution.”

G. K. Chesterton

and the discussion i had with Anna about it:

~rockthemandolin: 22 hours 5 minutes ago
I love the poem.
But your Chesterton quote confuses me. After all, there was no democracy in the Russian Empire under the Tsar, yet this did not prevent the February Revolution. Nor was there any semblance of democracy in feudalist France or in Franco's Spain, yet revolutions broke out in both countries.

~Vendegor: 20 hours 59 minutes ago
i think, Chesterton is referring to the very semantic aspect of the term "revolution".
considering this,the bolshevik revolution was more a coup d'etat,a change of a ruling class.revolution,in the true definition of the word,would mean a "new start" and this reflects the utopian nature of this term.the revolutionary uprising is more of a tool of ideological and/or ethical indoctrinated masses and their representatives ,it changes only the definition,not the substance of the social status-quo,ergo,we are dealing at best with "perpetual political evolution" due to the common moral and social interests.all this ,of course,in a idealistic field of reality,which is not the case ,was not the case, in our world.

~rockthemandolin: 20 hours 6 minutes ago
I'm not entirely clear on what you are saying, so perhaps my response will be based on a misunderstanding of your point and thus make little sense, but I will attempt nonetheless.. I think, historically, revolutions (or, to avoid squabbling over semantics, let's use the term "popular uprisings") have been the culmination of long-term oppression, economic decline, large segments of a population finding themselves impoverished or starving or on the brink of starvation, increased use of brutality by the governing authority, and the spreading of a popular consciousness among the masses of their own power in numbers. It is largely true, as you say, that such uprisings have historically failed to change the substance of the status quo - however, I think a case could be made that there are societies throughout the world which do function with some semblance of democracy, and that, while such societies are dysfunctional in many ways, they are greatly preferable to the feudalistic societies they replaced.

~Vendegor: 19 hours 29 minutes ago
your definitions are correct till one point,if you are talking about cultural and social revolutions,or at least about the cultural,humanistic idea at the core of the fundamental historical uprisings:the french revolution of 1789 is the perfect example.you can´t call a revolution the justified need of shaking the corrupt,abusive structures of an oppressive system,this is a riot,justified or not,which can have as motivation a new ideological democratic or humanistic view of things.the true revolution begins in your mind,in your way of discerning the complex political ties of a social reality,of understanding the causes of your current situation,or this is in our manipulative society almost impossible because the oppression we experience is a subtle one,acting as a masked democracy.

~rockthemandolin: 13 hours 59 minutes ago
It seems our disagreement is ultimately a matter of semantics.
You said: "you can´t call a revolution the justified need of shaking the corrupt,abusive structures of an oppressive system"
I would call that a revolution, though perhaps (and I think maybe this was your original point) this is not the true definition of the word, but in the United States at least, it is the modern connotation.
Semantics aside, I agree with much of what you've just said, and I think it is especially true (probably moreso then any other time in history) of the present era. When authoritarian States no longer need to resort to overtly violent means to control and restrain their own populations it is because other, more effective means are being utilized to manipulate, oppress, and control the public mind. And with historically-unprecedented advancement in such fields as technology, mass media, psychology, and pharmacology (just to name a few), methods of indoctrination are constantly becoming more surreptitious.
So yes, I agree with you that in modern times, revolution begins in the mind, by becoming aware of the subtle ways/means by which our worldviews and modes of thinking are conditioned/programmed and consciously working to deconstruct the tangled web of bullshit we're constantly fed. That said, I do believe it is possible in most instances to walk and chew gum at the same time. Which is to say, I think physical political action must accompany "revolution of the mind". After all, the human mind is eternally evolving and therefore it does not make sense to assume that consciousness is moving in a linear fashion toward some final plateau of enlightenment. So I agree that we must work individually toward freeing our minds but I also believe it is equally imperative that we are cautious not to succumb to the comfortable illusion that physical action can be abandoned in wait for some future apex of mass consciousness.

Cuvinte...

...intre exprimare si mine.

Ma bate ideea de cateva zile.Nu îmi da pace ori de cate ori vad dansul literelor negre,valsul,tangoul,samba de sânge din maduva exprimarii;astia care îsi spun poeti de ce nu îsi pot distruge lucrarile?Pentru a sublinia independenta lor creationista,pentru a gusta amarul-dulce al fumului ce ridica procesul deasupra rezultatului.Pictorii isi jertfesc culorile în apusul actului creativ,dând astfel dimensiune liniei,formei,unindu-se într-un gest suprem cu posteritatea antimateriala,spirit;închid ochii si sunt muzician,Jimmy Hendrix isi arde chitara la Woodstock dupa ce cantase imnul natiunii sale!Imortal!Distrug ca sa cladesc.Sa îmi cladesc prezenta în spatiul expresiv dintre mine si mine, apoi am nevoie de o implozie,concentrarea intensa a sentimentalitatii explorabile într-un anumit punct de presiune a gravitatii interioare,explozia,focul ce da nastere unui zeu-eu,stapan pe mine,pe esecurile si defectele si complexele si...Dar poetii ce ard?

Eram dupa revolutie în casa unei cunoscute poete din Timisoara.Erau multe viitoruri posibile atunci,promitatoare.Eram în liceu,scriam poezii si castigasem un mic concurs de poezie zonal.Era toamna.Nu stiu altii,dar eu atunci când vin la cineva unde înainte nu mai fusesem,sunt mai putin atent la fizionomia sau prezenta gazdei,în primul rand îmi las privirile sa descopere locul unde locuieste persoana respectiva.Pentru ca am un simtz estetic dominant,pentru ca ceea ce vad îmi spune mai mult decat ceea ce aud.Apartamentul ei era din carti,multe carti,în cele mai surprinzatoare locuri le gaseai cladite în turn,aruncate neatent deschise,patate,subliniate,mirosind a cozonac de mere si chilimbar,a mâini setoase de cuvinte,a toamna.Era o societate culturala care se întalnea printre cartile respective în fiecare zi,batrânei revolutionari,tineri dadaisti si avangardisti,profesori idealisti,toti cu dosar de supraveghere la securitate nu cu multi ani în urma.Si eu.Timid îmi alegeam cuvintele vadit impresionat de atmosfera,cu privirile plecate,nu care cumva sa mi le caute cineva si sa ma întrebe ceva.
-O prajitura cu lamâie,tinere?Astazi a facut-o o prietena!
-Da,cu placere,multumesc.
Poate astfel voi putea sa ma fac ocupat cu ceva si sa nu mai fie nevoie sa vorbesc.
-Cum spuneai ca te cheama?
-Adrian.
Repede o bucata în gura,sa fiu ocupat în urmatoarele minute.Nu mâncasem nimic de seara trecuta,aveam parca un corn în geanta, dar cu trenurile,cu troleibuzele,nu ajunsesem.Buna mai era,prajitura.Fara sa îmi dau seama ramasesem nu dupa mult timp cu doar cateva firimituri acolo unde trebuia sa fie alibiul tacerii mele!
-...si astfel traim creatia artistica,devenim vers,devenim ton de culoare sau sunet,suntem poemul existentei noastre.În gesturi,în dorinte,în noi.
Ascultam Debussy. Afara începuse sa ploua des si marunt,din când în când,naluca repede si neagra a vreunei pasari ratacite prin fata geamului.Cineva recita ceva.Poate era doar un batran,poate era poetul resitean Toma George Maiorescu.Stiu ca avea o plasa la el din care a scos o mâna de frunze umede,le-a întins pe covor,a spus titlul poemului,“toamna“,de Toma George Maiorescu sau poate era altcineva,a pus gazolina pe ele si le-a dat foc dupa care s-a deschis la pantaloni si s-a pisat stingandu-l.
Am ramas o saptamâna în casa cunoscutei poete din Timisoara,ascultam Debussy în fiecare seara si învatam sa îmi ridic privirile din pamânt.

Poetii ard ei,se lasa învinsi de iubire nu din masochism,ci din dragoste,se dezbraca de limite pentru a merge tu mai departe,ne cladesc atâtea viitoruri posibile,promitatoare.

„-...si astfel traim creatia artistica,devenim vers, devenim ton de culoare sau sunet,suntem poemul existentei noastre. În gesturi, în dorinte, în noi.“